5 februarie 2008

Cercetează şi apoi crede …. despre evaluarea fondurilor

- Partea I -

Dacă ar exista o biblie a finanţelor si mai ales a investitorului la bursă, ar fi obligatoriu să cuprindă regula Cercetează şi apoi crede!

Dacă în calitate de investitor renunţi la acest principiu, atunci te expui la riscul de a face ceva doar pentru că si alţii fac la fel şi, indirect, iţi anulezi posibilitatea de a lua decizii mai bune decât majoritatea pe baza propriei raţiuni. Unul dintre lucrurile esenţiale care îi deosebeşte pe cei care câştigă pe bursă de cei care doar participă este faptul că primii îşi iau propriile decizii, în timp ce ultimii cred că vor ajunge ca şi primii dacă reuşesc să-i imite, adică să nu ia propriile decizii.

Unul din cazurile la care se potriveşte introducerea de până acuma îl reprezintă SIF-urile. Pe lângă că sunt foarte populare şi deţin aproape jumătate din tranzacţiile care se realizează la Bursa de Valori Bucureşti, mai au o particularitate: obiectul lor de activitate este cumpărarea de acţiuni la alte firme. De aici vine şi o seamă întreagă de abordări greşite care uneori au darul să mă surprindă nu tocmai pozitiv pentru că vin din partea unor specialişti. Am auzit în ultimii ani de nenumărate ori că sunt subevaluate pentru că valoarea activelor lor este mai mare decât preţul şi preţul ar trebui să tindă spre valoarea unitară a activului net, doar sunt fonduri şi fondurile se tranzacţionează la activul net. Acest enunţ foarte simplu are avantajul că este uşor de înţeles şi, ca atare, îşi găseşte o receptare şi însuşire largă în public. Această caracteristică a unei idei este piatra de temelie pentru construirea unei manipulări în masă, cel puţin aşa susţin tratatele de psihologie financiară (există şi aceasta ştiinţă chiar dacă nu ştiaţi). Enunţurile de acest tip nu au legătură cu ştiinţa finanţelor sau evaluarea activelor financiare la fel cum cei care le promovează sunt specialişti intr-adevăr, dar nu în finanţe, ci în psihologia persuasiunii sau, altfel spus, în manipularea maselor. De reţinut: pentru a crea un curent de opinie ai nevoie de o idee credibilă şi uşor de înţeles, sau, ca să-i cităm pe unii brokeri specialişti, ai nevoie de o poveste. Povestea cu activul net la SIF-uri a fost foarte utilă şi va mai fi, pentru că evenimentele care vor urma legate de cotarea Erste şi/sau conversia acţiunilor deţinute la BCR de către SIF – uri în acţiunile Erste ar aduce o creştere mare a activului net.

Acum să trecem de la poveşti la abordarea financiară a valorii unui instrument financiar. Există mai multe tipuri de valori ale unui activ :

1)Valoarea financiară: este valoarea dată activului de profiturile viitoare pe care acesta le va genera. Daca profiturile generate sunt mai mari decât rentabilitatea cerută de investitori (egală cu dobânda fără risc plus o primă de risc şi tinde la 10%), atunci valoarea financiară este mai mare decât valoarea activului. În schimb, dacă profiturile realizate sunt mai mici decât aşteptările investitorilor, atunci valoarea financiară este mai mică decât valoarea activelor.

Dacă profiturile pe care firma le generează au şi o tendinţă anuală de creştere (adică nu rămân la acelaşi nivel), atunci rata de creştere contribuie şi ea la creşterea valorii financiare.

Când contează valoarea financiară? Când firma evaluată are durată de viaţă nelimitată şi produce profit repetabil pe termen nelimitat. Această caracteristică se regăseşte în cazul tuturor acţiunilor cotate şi în cazul unor fonduri de investiţii. Fondurile de investiţii pot fi :

1. cu durată nelimitată;

2. cu perioadă de viaţă prestabilită sau cu final programat;

3.cu răscumpărare continuă de unităţi de fond, ceea ce le face sa aibă o perioadă de viata incertă, existând posibilitatea ca fondurile de acest tip sa ia sfârşit în orice moment.

Valoarea financiară contează doar la primele două tipuri, la ultimul neputând fi vorba de profituri viitoare pentru simplul motiv că s-ar putea să nu aibă un viitor. Fondurile cu durată de viaţă nelimitată au cea mai mare valoare financiară pentru că ele pot genera profituri perpetue, spre deosebire de cele cu durată prestabilită care vor produce profit un număr limitat de ani.

Bineînţeles că, pe lângă durata de viaţă, mai sunt şi alţi factori care influenţează valoarea financiară cum ar fi:

  • rentabilitatea capitalului ROE, calculată ca raport între profit şi capitalul investit;
  • rata de creştere a profitului. Dacă tot profitul realizat este returnat investitorilor (sub formă de dividende şi/sau răscumpărări de unităţi de fond), atunci rata de creştere este zero, ceea ce va diminua valoarea financiară în comparaţie cu varianta în care o parte din profit ar fi reţinut pentru reinvestire şi pentru a asigura astfel o rată de creştere sustenabilă pe termen lung.

2) Valoarea de lichidare. Această valoare reprezintă ceea ce ar rămâne investitorilor în cazul în care firma/fondul s-ar lichida, după plata datoriilor către terţi. Această valoare este practic activul net. De aceea, în cazul fondurilor mutuale (cu răscumpărare continuă), valoarea de lichidare este cea care contează, dar doar în cazul lor. Această valoare mai contează şi în cazul fondurilor cu durată de viaţă limitată în momentul lichidării.

Dată fiind varietatea de fonduri şi de caracteristici a spune că fondurile se tranzacţionează la activul net e ca şi cum ai spune Sănătatea Cluj = Real Madrid pentru că joacă fotbal ! Sper să nu se supere cei de la Sănătatea Cluj, dar erau un exemplu la îndemâna. (Va urma)

2 comentarii:

Anonim spunea...

Este o abordare interesanta a unui subiect care ar trebui luat in calcul nu numai de orice broker dar mai ales de un potential investitor.Cunosterea unor lucruri minimale despre cea ce se cheama investitiile pe bursa si cum se fac ele l-ar putea proteja in viitorul mai mult sau mai putin departat de esecuri si ar putea constitui un "ghid" in cea ce priveste investiile viitoare pe bursa si nunumai

Anonim spunea...

Tot timpul vor exista povesti inventate, ireale sau asa zis un Radio sant al (ne)stirilor despre bursa provacate de unii nespecialisti pt a influenta o anumita masa de oameni, dar acest lucru se va resimtii doar pe perioade scurte caci pretul, respectiv valoarea intrinseca a unei actiuni pe termen mediu si lung va ajunge tot acolo unde ai este meritul indiferent de vointa unora sau altora. Deci concluzia cerceteaza si nu vei regreta:)